Sector Public

Sumar:

  • Structuri complexe / ordonator credite
  • Bugetare descentralizată / departament
  • Multiple surse de finanțare
  • Splitare, comasare buget/structuri
  • Managementul fondurilor
  • Proiecte fonduri structurale
  • Bugetare, Angajare, Contractare, Ordonanțare, Plăți
  • Disponibilități, Lichidități / surse de finanțare
  • Execuție bugetară, Raportări Bugetare
  • Sume / indemnizații forfetare
  • Intocmire automată ordine de plată
  • Integrări: bănci, sisteme plăți, instituții / autorități ale statului
  • Intergritate patrimonială
  • Financiar, Logistics, HR & Payroll, Managementul investițiilor, Managementul proiectelor

Specificitatea sectorului public rezidă în faptul că este cel mai mare producător și consumator de date, instituțiile publice, indiferent de dimensiunea și complexitatea lor, operează cu un număr mare de proiecte, surse de finanțare, structuri organizaționale eterogene (servicii publice, unități de învățământ, sănătate, instituții cultural-artistice, sectoare productive și de servicii etc) în condițiile unor restricții impuse de legislație, mediul de afaceri, relațiile cu cetățenii sau de insuficiența fondurilor disponibile.

Planificarea, finanțarea, bugetarea și execuția bugetară reprezintă componentele de baza ale soluției pentru sectorul public, componente care condiționează și coordonează fluxurile informaționale ale tuturor domeniilor, asigurând un management financiar performant și un control riguros al destinației fondurilor alocate.

Procesul de bugetare are un caracter dinamic în timp, pornește de la bugetarea activităților, proiectelor, obiectivelor cu alocarea fondurilor pe structuri organizatorice și pe destinații de cheltuieli. Corelarea bugetului cu programul achizițiilor publice și programele de investiții, coordonarea permanentă a bugetelor de venituri cu bugetele de cheltuieli permit integrarea bugetelor organizației într-un sistem unic. Acesta determină creșterea responsabilității în managementul fondurilor alocate pe activități și asigură un control riguros al bugetelor.

Procesele operaționale, cereri/solicitări de resurse materiale, financiare, contractare, recepții, facturi furnizor, plăți, producție, vânzări, încasări etc., sunt acompaniate în permanență de etapele procesului de execuție bugetară: finanțare, angajare, lichidare cheltuieli, ordonanțare de plată, plată. Instrumentele folosite în procesul de bugetare și control, fonduri, structuri organizatorice, surse de finanțare, articole bugetare, sunt precizate explicit în anumite etape ale procesului sau poziționate implicit prin modelările și configurările realizate în sistem.

Multiplele proiecte desfăsurate în sectorul public sunt urmărite în scopul respectarii termenelor și incadrării în bugetul fiecarei resurse (materiale, umane, servicii, transporturi și utilaje).