Realizări 

 

La nivelul anului 2010, EMSYS ERP este implementat în peste 150 organizaţii din România, dintre care unele cu răspândire naţională sau arhitectura de holding, al căror număr de angajaţi depăşeşte 5% din populaţia activă a României.

 

PRODINF Software are numai proiecte reuşite. EMSYS ERP este printre puţinele aplicaţii cu proiecte naţionale ce funcţionează pe o bază de date unică, apelabilă în orice locaţie unde există comunicaţie internet.

 

EMSYS ERP este singura aplicaţie care induce costuri foarte mici în ahitecturi foarte complexe internet, intranet.

 

Printre proiectele de referinţă, gestionate cu ajutorul EMSYS ERP, se numără companii de top, majoritatea proiectelor modelate de EMSYS ERP fiind obţinute în urma unor licitaţii cu participare a unor organizaţii interne şi externe.

 

EMSYS ERPgestionează  proiecte în care numărul utilizatorilor concurenţi este 300 - 400. Clienţii noi care apeleză la EMSYS ERP sunt organizaţii cu structură teritorială care doresc o soluţie integrată, pentru modelarea proceselor de business.

 

Încă de la prima sa versiune este un sistem proiectat cu bază de date unică (one database).

 

Este aplicaţia cu timpul cel mai mic de răspuns la interogări într-o arhitectură WEB.

 

Este singurul proiect în domeniul industriei asigurărilor care funcţionează în INTRANET / INTERNET pe bază de date unică cu timp de răspuns extraordinar de mic.

 

Proiecte cu obiective majore desfăşurate de PRODINF Software:

PETROM - Determinarea costului tonei de ţiţei pe sondă / parc / zăcământ / formaţiune geologică / schele / sucursale

 

HIDROELECTRICA- Determinarea costurilor producţiei de energie electrică pe grupuri / centrale / sucursale / procese / subprocese  / activităţi / subactivităţi 

 

GROUPAMA- Managementul integrat al unei societăţi de asigurări

 

ENEL DISTRIBUŢIE DOBROGEA şi BANAT- Managementul integrat al resurselor umane

 

ROLAST- Sistem integrat pentru conducerea fabricaţiei în industria cauciucului

 

SENATUL ROMÂNIEI- Managementul unei organizaţii din sectorul public

 

UNIVERSITĂŢI- Managementul integrat la nivel universitar (urmarire cost / student / an studiu)

 

TERMOELECTRICA DOICEŞTI- Mananagementul unei companii furnizoare de energie electrică

 

GRUP COMPONENTE AUTO PITESTI- Implementarea EMSYS într-un grup de 50 organizaţii

 

HASKONING- Managementul integrat în cadrul a 7 companii de apă